Victoria Compact
Tehnologie
Moara de Porumb Grisat Victoria 3 este destinată obţinerii de măciniș din boabe de porumb.
Utilajul este echipat cu mașina de curățare a boabelor pre-măcinare Degerminator D2, moară cu 4 valțuri, sistem de aspirare, sită rotativă.
Pentru performanțe maxime, dotarea standard a utilajului beneficiază de un elevator pentru ridicarea mărfii.
Proces
Boabele de porumb sunt urcate de către elevator în mașina de curățat Degerminator D2.
În urma degerminării se separă pericarpul, vârful, și embrionul bobului de partea de endosperm. Presiunea de lucru este controlabilă și definește calitatea crupelor. Procesul are și un efect de pre-mărunțire, util pentru partea de măcinare propriu-zisă.
Crupele curate sunt transportate într-un ansamblu de patru tăvălugi al căror reglaj determină finețea sau gradul de mărunțire-măcinare.
Produsul finit este sortat de către o sită rotativă pentru a obține:
- 5÷10 % faină „albă”;
- 55÷65% mălai grisat, două sorturi, I și II;
- 20÷25% tărâțe.
Mașina este dotată cu un sistem intensiv de aspirație în 8 puncte astfel încât produsul trece de la o fază la alta din ce în ce mai curat, fără praf, bucăți mici, tărâțe sau microparticule. În final, mălaiul grisat are următoarele caracteristici:
- max. 1 % grăsimi;
- max. 14,5% apă;
- sita rotativă asigură obținerea a două sorturi de mălai de calitate superioară.
Avantaj
Moara de Porumb Victoria 3 are următoarele avantaje:
- calitate PREMIUM pentru toate produsele obținute (mălai, faină de porumb, furaj);
- aspect strălucitor al mălaiului datoriă secțiunii speciale de periaj;
- utilaj compact, pe un singur batiu sunt toate procesele;
- utilaj versatil, potrivit pentru scopuri variate;
- nivel de operare minim (1 operator);
- consum de energie mic.